Timp.. incotro mergi?

Imi aminteam astazi, stand la povesti, ce bine era cand eram mici, fara atata stres si fara nici o grija. Imi vine in minte imaginea prietenelor mele din copilarie cu care obisnuiam sa impart aceeasi felie de paine unsa cu dulceata, prin fata blocului, si cu care jucam o multime de jocuri stupide pe care pana seara la 11 cand ne chemau parintii in casa. Unde sunt fetitele alea neastamparate care fugeau toata ziua si o strigau pe “mami” respectiv “anya”(tot mami dar in ungureste.. ca deh.. traiesc in Ardeal si asta imi ocupa tot timpul:) ) sa iasa la geam sa le arunce cate ceva?
Timpul ne-a distantat foarte mult si e putin ciudat cum cea mai buna prietena se transforma in cativa ani intr-un strain. Fiecare se ocupa cu viata ei mult prea ocupata de facultate sau servici, si fiecare am uitat ce bine era mai demult cand ne intalneam pe la 10-11 in fata blocului sa ne jucam.

Nostalgia ma cuprinde cand ma gandesc la genunchii mei mereu loviti de la cazaturile pe care le luam din plin (nu ratam niciuna), la Hubba Bubba de mere pe care o mestecam non-stop, la acadelele cu fluier sau bonibon, la campionatele de sarit elastic sau la multimea de paturici care se intindea in scara blocului, cand ieseam afara mai multi care eram de-o varsta, cu papusile si masinutele.
Am avut si perioadele cu zmeele, pistoalele cu bile, gloantele sau laptenis in mijlocul drumului. Cateodata ne faceam formatii (eu personal am fost in ASIA, Candy si de Bambi nu sunt prea sigura, nu-mi mai amintesc exact :)) ) si dadeam concerte prin scari de bloc, dupa care organizam concursuri cu premii constand in bomboane sau suc la tec, slabiciunea anilor ’90. Asta desigur, dupa ce ceream o intrare de 500lei(vechi) de persoana ca sa strangem bani sa cumparam cadourile. Acum imi dau seama, ca de mica aveam putina initiativa :P .

In luna mai mergeam la garaje sa prindem carabusi.
Prin vara, baietii obisnuiau sa sperie fetele cu cozi de soparle sau soricei morti. Simpaticii de ei, s-au intalnit destul de des de mustrarile taticilor revoltati pe baietii care le sperie odraslele.
Si mai aveam un obicei. Dupa ce ploua, rupeam cozile de la papadii si, dupa ce le imparteam in patru la fiecare capat, le puneam in apa sa se increteasca. Si stateam si ne uitam la spiralele perfecte, dorindu-ne sa fie ondulerile din parul nostru. De aceea le mai foloseam pe post de peruca la papusile Barbie. La ce ciudatenii ne statea mintea cateodata!
Mai tin minte ce mult il uram pe Sfantul Gheorghe, cand primeam baloane cu apa fix in cap de pe balcon, asta daca nu se gasea ceva destept sa toarne direct cu galeata. Se oprea apa in scoala pentru a-i opri pe stimabilii binevoitori de atacuri si bombardamente cu apa, dar era inutil efortul. Tot faceau ei rost de apa, daca era cazul utilizau si ultimele resurse (respectiv apa amestecata cu praf de creta din galeata pentru spalatul buretelui), in speranta ca nu pleaca nici o fata acasa fara sa fie udata macar o data in acea mirifica zi.
Imi mai amintesc eu de perioadele in care mergeam la scoala cu o ora inainte in timpul iernii ca sa nu fiu ,,spalata’’ cu zapada. Sau de Mos Craciun, de care eram convinsa ca exista (care era de fapt vecina de la 3 cu costum de mos) caruia/careia i-am spus multe poezii si i-am cantat atatea colinde pana (l-)am plictisit(-o). De neuitat Craciunul ala, din ’95, daca bine imi amintesc. Cred mai am si o poza de atunci.
Interminabile povesti ar fi pe tema asta si multe amintiri pe care le voi pastra mereu intr-un loc special. Indiferent de locul in care voi aunge, meleagurile mioritice(in fata si spatele blocului D26) imi vor aminti mereu de infantilismul si inocenta copilariei mele. Una fericita si fara griji. Asa copilarie ii doresc oricui, dar parca, in ziua de azi e cam imposibil, tinand cont de preocuparile internaute ale copiilor din ziua de azi. Insa asta e un alt subiect, de care nu vreau sa ma leg acum. Poate intr-un viitor post.

Dupa o astfel de calatorie in timp, cred ca pot sa ma apuc si eu linistita de lucru, ca deh, vine sesiunea, asta aud peste tot :-| …

Your IP Address is:
38.107.191.87

 

Comments: 11

Leave a reply »

 
 

sa stii k faza cu prietenii care devin straini ma  mira si ma frustreaza  park si pe mine….adica eram prieteni cand eram foarte mici si acum desi ne stim cu majoritatea doar ne salutam..poate cateodata nici atat…urat dar adevarat….

 

Mi-ai transmis si mie melancolie… Mi-e dor de joaca cu papusile in fata/spatele blocului si de jocurile-concurs cu premii. In vacanta de vara, hai sa-i convocam pe vecini la o distractie ca in vremurile bune :d

 

@Radu: Din pacate asa este, vorba “ochii care nu se vad, se uita” este din pacate foarte adevarata.

@Lavi: Tu sa stii ca ar fi o treaba interesanta:))))) Bagam un castel la vara:))?

 

Castel, da da da! Si apoi elastic! :D

 

Sau un doi trei, sau țanc:)) Ce vremuri, nu stiam noi ce e aia sesiune… :-|

 

Ala era “Un, doi, trei, la perete stai!”, tu! Nici atata nu stii :P  Si totusi, sa nu vorbim de lucruri neplacute :-<

 

@Lavi: Eu ma refeream la ”un, doi, trei” cu elasticul:)))

 

Mie imi placea vremea cu Sotronul si Coarda… Dar parca mai mult imi place acum.

 

RUvNa9 iiejgekunglb, [url=http://tkahgbchahdb.com/]tkahgbchahdb[/url], [link=http://iqjcwujyfepb.com/]iqjcwujyfepb[/link], http://yompkalbcayl.com/

 

Minunat articolul. Bineinteles ca m-am regasit si eu in multe din povestile tale.
La fel, prietenii de la acele vremuri s-au instrainat, dar au si vor avea mereu un loc special in suflet.
Mi-e dor…

Leave a Reply

 
(will not be published)
 
 
Comment
 
 
 
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes
 
6 visitors online now
6 guests, 0 members
Max visitors today: 6 at 09:01 pm UTC
This month: 13 at 09-01-2010 03:18 pm UTC
This year: 52 at 04-26-2010 12:31 pm UTC
All time: 52 at 04-26-2010 12:31 pm UTC